Skip to content
Noutăți Platforma DA

Noutăți

Andrei Năstase: APEL LA NORMALITATE ȘI DEPĂȘIREA IMPASULUI POLITIC

Stimați compatrioți:
Ne aflăm de mai bine de 2 luni într-o criză politică, economică și socială majoră.

Situația este cu atât mai tragică cu cât în fiecare zi, din cauza virusului letal pandemic pierdem zeci de oameni dragi, rude, prieteni, colegi. Am ajuns deja la 50% de infectări din numărul de teste efectuate, iar spitalele țării noastre nu mai au locuri pentru cei care se vor infecta mâine.
Oamenii dragi la care ținem mult ar putea fi infectați mâine și ar putea să dispară, dacă la cârma guvernului nu vor sta oameni calificați, responsabili, capabili să gestioneze această înfricoșătoare criză pandemică, care are un impact devastator asupra situației social-economice și juridico-politice în toată țara. Mai nou, observăm cum avansează scenariile unor forțe politice, care tind să-și rezolve ambițiile electorale din contul oamenilor, pe seama creării unor ostilități populare contra instituțiilor statului, contra ordinii constituționale. Încercând să atragă anumite instanțe în jocurile lor, ele nu fac decât să aprofundeze instabilitatea politică și nihilismul juridic, chiar siguranța cetățenilor, de dragul unor efemere avantaje electorale.

Înțelegem ce se întâmplă. Nu suntem nici naivi și nici slabi de fire. Luptăm cu corupția, ne dorim reforme adevărate în justiție și o curățare profundă a clasei politice, dar le vrem făcute temeinic, nu de mântuială, nu de fațadă. Astăzi, Republica Moldova se găsește în epicentrul celei mai grave pandemii din ultimii 100 de ani, ale cărei victime încă nu le putem estima pe deplin. Sunt câteva sute de pacienți la terapie intensivă, oamenii mor cu zile pentru că nu le ajunge oxigen, pentru că medicii sunt epuizați, iar vaccinurile primite ca ajutor umanitar, nu ajung nici măcar pentru 2% din populația țării. Nu sunt bani prevăzuți pentru vaccinuri în bugetul pe anul 2021, iar condițiile de tratament în spitalele din afara capitalei sunt jalnice.
Bătrânii noștri, 686.000 de persoane care trăiesc din pensii, riscă să rămână în 2021 fără așteptata indexare a pensiilor, iar din cauza lipsei unui guvern cu competențe depline, asistența externă este limitată și poate avea loc numai sub forma unor ajutoare umanitare, infinit mai puțin decât avem nevoie pentru a supraviețui acestei crize. Insistând pe alegeri anticipate, fără a indica asupra modalității legale de realizare a acestora, ignorând calea constituțională sugerată de Platforma Demnitate și Adevăr, unii politicieni susțin de fapt blocarea executării bugetului pe anul 2021 și a stabilității macrofinanciare, dependente de asistența financiară externă. Ce înseamnă acest lucru în realitate? Asta înseamnă că guvernul nu va fi capabil să acceseze cele 60 mln de Euro acordate de România, nu va putea oferi asistență sectoarelor grav afectate de pandemie, horeca, transport, micile afaceri, micii fermieri, care vor trebui să-și închidă casele și să emigreze. Grav afectați de calamitățile anului trecut, fermierii nu vor putea începe lucrările de primăvară fără accesul la subsidii și compensații pentru pierderile suferite în anul 2020.

Între timp, multe din întreprinderile de stat prost gestionate anterior, iar în condiții de pandemie practic abandonate de guvernul demisionar, CFM, ar putea fi declarată falimentată, iar rezultatul imediat ar însemna peste 6000 angajați, care-și vor pierde slujbele. La fel, producătorii care așteaptă reluarea exporturilor de produse agricole în Federația Rusă nu-și vor putea menține afacerile în absența reluării negocierilor asupra autorizațiilor de export pe care numai un guvern efectiv le poate obține.

Toate eșecurile pe care cetățenii le observă în politica din Republica Moldova au costuri economice. Fiecare zi de întârziere la instalarea unui guvern anti-criză înseamnă pierderi pentru bugetul de stat, ratări de venituri și blocaje în sistemul de funcționare a puterii de stat. Nu suntem un partid de fricoși, și nici de oportuniști. Platforma DA a luptat în stradă împotriva unui regim uzurpator atunci când unii dintre criticii noștri îl legănau duios. Și astăzi, pledăm pentru alegeri libere și corecte, dar în condițiile respectării netăgăduite a Constituției, hotărârilor Curții Constituționale și a ordinii de drept, asta însemnând că ne dorim ca deciziile de interes național să fie și raționale, în condiții de legalitate și prudență.
Suntem mâhniți să constatăm că în loc să ne apropiem de alegerile anticipate, ne îndepărtăm de ele, iar lipsa unui dialog politic normal între Președinte și partidele politice pro-europene toarnă apă la moara radicalilor, populiștilor, extremiștilor și altor anarhiști antinaționali. De pe urma acestei stări de lucruri au de câștigat doar grupările oligarhice, care-și pot perpetua interesele în absența unui guvern stabil și supus controlului instituțional, iar de pierdut vor pierde în continuare oamenii lipsiți de apărare contra injustiției , limitați în dreptul lor constituțional de a fi protejați de pandemie și sărăcie.
În aceste condiții, ne adresăm Președintelui Republicii Moldova cu invitația de a relua imediat dialogul politic cu partidele pro-europene în vederea identificării unor soluții legale, constituționale și agreabile, pe principiile statului de drept și a încrederii noastre în viitorul european al țării.

În timp de pandemie și sărăcie crescândă, cu o economie aflată la pământ, dialogul politic și conjugarea de efort în interesul țării și al oamenilor rămâne unica cale legală, constituțională, iar un executiv proeuropean anticriză, unul capabil să gestioneze criza generalizată și să organizeze alegeri anticipate libere și corecte este unica soluție și garanția neadmiterii guvernării alianței Șor-Dodon de izolare și distrugere a țării sau a blocajului total de țară, a haosului și anarhiei fără guvern și fără anticipate.

Andrei Năstase, președinte Platforma DA

Contacte Platforma DA

Suntem întotdeauna gata pentru a vă ajuta și a răspunde la întrebările dumneavoastă

Email
Adresa

Republica Moldova, Chișinău, str. Columna, nr. 135

Social media

ADERĂ LA PARTID

Trimite-ne o cerere pentru a adera la partidul nostru Platforma DA




    logo Aelevate