Skip to content
Noutăți Platforma DA

Noutăți

Andrei Năstase, despre decizia CEC: ”O nouă lovitură dată democraţiei şi încă un abuz al regimului faţă de propriii cetăţeni”

O nouă lovitură a fost dată azi democrației de către guvernare. Încă un abuz al regimului împotriva propriilor cetățeni.
Platforma Demnitate și Adevăr a susținut întotdeauna că referendumul este un mijloc constituțional de manifestare directă a democrației, la care trebuie de apelat cu încredere atunci când interesele țării și ale oamenilor o cer.

În acest sens, am salutat, am susținut și susținem demersul eminamente civic al reprezentanților domeniului asociativ considerândnecesară inițiativa de a pune presiune pe guvernarea antipopulară și coruptă prin intermediul referendumului legislativ cu efecte juridice imediate.
Platforma DA are experiența organizării colectării celor peste 400 000 de semnături pentru declanșarea referendumului de schimbare a modului de alegere și demitere a Președintelui statului, de reducere a numărului de deputați și a imunității parlamentare. A fost un exercițiu asumat complicat, dar extrem de eficient, care a demonstrat cu brio că cetățenii R. Moldova își doresc să fie parte la edificarea unui stat de drept în baza democrației participative.

Tocmai de aceea guvernarea mafiotă, terifiată de voința legitimă a poporului, manifestandu-și frica și ura patologică față de oameni, încălcând în mod flagrant Recomandările Comisiei de la Veneția și a Comisiei Europene, nu a permis desfășurarea referendumului pentru anularea sistemului electoral mixt Plahotniuc-Dodon, uzând de starea de captivitate a CEC și a justiției.

Platforma DA își exprimă indignarea în legătură cu decizia de astăzi a CEC de a nu admite colectarea semnăturilor pentru organizarea referendumului legislativ și reiterează convingerea că adoptarea mixtului nu este decât un subterfugiu cinic al guvernării în intenția sa de a se menține la putere și după alegerile parlmentare din acest an.
În aceste condiții, considerăm că guvernarea a recunoscut în mod indirect că cetățenii țării nu sprijină sistemul mixt de vot, adoptat de binomul Plahotniuc-Dodonși și pledează pentru anularea imediată a acestuia în corespundere cu recomandările Comisiei de la Veneția și condiționalitățile exprese ale Uniunii Europene.

Vom continua lupta noastră pentru democrație și stat de drept prin toate mijloacele legale.

Contacte Platforma DA

Suntem întotdeauna gata pentru a vă ajuta și a răspunde la întrebările dumneavoastă

Email
Adresa

Republica Moldova, Chișinău, str. Columna, nr. 135

Social media

ADERĂ LA PARTID

Trimite-ne o cerere pentru a adera la partidul nostru Platforma DA




    logo Aelevate