Suntem întotdeauna gata pentru a vă ajuta și a răspunde la întrebările dumneavoastă
Republica Moldova, Chișinău, str. Columna, nr. 135
Noutăți
Declarația copreședintelui blocului ACUM, liderul Platformei DA, Andrei Năstase, în contextul întrevederii cu înaltul Comisar European pentru Vecinătate şi Negocieri de Extindere, Johannes Hahn.
”Am avut astăzi discuții cu Johannes Hahn, comisarul european pentru extindere și oficialul Departamentul de Stat american Bradely Freden. Am reiterat disponibilitatea și determinarea noastră de a face funcțional forul legislativ suprem.
Am explicat în detaliu cauzele blocajului legislativ artificial produs ca urmare a înțelegerii PD-PSRM. De asemenea am reconfirmat voința politică a Blocului ACUM de a demara procesul de demafiotizarea a statului prin adoptarea pachetului de acte normative privind deoligarhizarea și asigurarea unei guvernări democratice și credibile în slujba cetățeanului. Așa procedează o forță politică democratică, europeană.
Le-am spus celor doi oficiali, așa cum am repetat de nenumărate ori, că omenii de stat se gândesc întotdeauna la viitoarele generații, în vreme ce politicienii se gândesc doar la viitoarele alegeri. Noi, deputații din Blocul ACUM, ne-am asumat cu transparență obiective pe termen mediu și lung, iar întreaga noastră activitate este subordonată interesului național, interesului cetățenilor.
În Republica Moldova, uzurpatorul puterii de stat, Vladimir Plahotniuc nu este om de stat și nici măcar om politic nu este. Este un mafiot cu permanentă grijă pentru viața, libertatea și averile lui ilicit luate de la oameni și de la țară, un individ cu grija celor de care se teme și din frică îi amenință. Din cauza acestui personaj malefic este cu neputință să purtăm discuții cu PD, lucru regretabil.
Pentru Vladimir Plahotniuc Moldova este doar o moșie, oamenii sunt tratați ca sclavii, iar generațiile viitoare nu reprezintă nimic, ele nu contează, cum nu au contat copiii schilodiți de slugile lui la 7 Aprilie 2009, când s-a produs o lovitură de stat al cărei beneficiar este. În acest moment Plahotniuc pregătește o nouă lovitură de stat, menită să-i asigure uzurparea definitivă a acestuia.
În condițiile în care PD și Plahotniuc dețin controlul asupra procurorului general și al justitiei pe care le folosesc ca pe bâtă politică împotriva oponenților politici, activiștilor civici, presei independente, o eventuală coaliție a PD cu Socialiștii va fi nu doar prorusească așa cum susține Dodon, dar și profund antipopulară.
Eliberarea Moldovei de sub dominația unui regim dovedit în repetate rânduri mafiot și criminal este principala preocupare a deputaților Blocului ACUM. Nimic nu se poate construi pe scheletul unui sistem dovedit ca fiind opresiv, subordonat în totalitate unui singur om și intereselor sale de afaceri. Plahotniuc în complicitate cu Dodon sunt aproape să tranzacționeze puterea, să-și împartă sferele de influență și să mențină un regim opresiv care nu are nimic în comun cu democrația și cu regulile, valorile și principiile acesteia.
Poziționarea noastră politică, a reprezentaților Blocului ACUM, în discuțiile cu cei doi interlocutori din Europa și Statele Unite ale Americii, a fost una previzibilă pentru partenerii noștri de dezvoltare, motiv pentru care, acum, în momentele în care se pregătește, cel mai probabil, capturarea definitivă a Republicii Moldova, aceste discuții au avut importantul rol de a clarifica și cristaliza cele două abordări esențiale dar atât de diferite pentru viitorul parcurs al Republicii Moldova.
Pe de o parte este vorba despre Plahotniuc și Dodon care vor puterea cu orice preț, pentru a-și conserva privilegiile și a perpetua un regim oligarhic, mafiot și opresiv, iar opozabil acestora este Blocul ACUM, singura forță pro-europeană autentică care s-a născut dintre oameni și care își respectă cu sfințenie mandatul primit din partea cetățenilor, un mandat care, în mod explicit, are ca principal obiectiv eliberarea și democratizarea Republicii Moldova și a oamenilor acesteia.
I-am asigurat pe cei doi parteneri cu privire la decizia noastră, a deputaților ACUM, ca nu vom renunța sub nici o formă și în nici un context la misiunea noastră de a aduce democrația în Republica Moldova. Mai mult decât atât, am transmis Europei și Americii, întregii lumi civilizate, mesajul nostru ferm că indiferent de evoluții, vom rămâne cea mai transparentă și democratică forță politică în Moldova.
Am sentimentul că mesajul nostru a fost înțeles de către comisarul Hahn și în forma sa laconică a fost prezentat prezei în comunicatul său. Ceea ce contează pentru UE sunt faptele, măsurile concrete pe care le va lua Guvernul pentru respectarea statului de drept, pentru reducerea fenomenului migrației și alte probleme cu care se confruntă Republica Moldova. Interesul UE este să avem un vecin prosper și unde să fie pace.”
Republica Moldova, Chișinău, str. Columna, nr. 135
Trimite-ne o cerere pentru a adera la partidul nostru Platforma DA