Skip to content
Noutăți Platforma DA

Noutăți

Andrei Năstase, Președintele Platformei DA a avut o întrevedere cu Secretarul General al Consiliului Europei, Thorbjørn Jagland

Astăzi, 3 iulie 2018, Andrei Năstase, Președintele Platformei DA a avut o întrevedere cu Secretarul General al Consiliului Europei, Thorbjørn Jagland. La întrevedere au participat Maia Sandu, Președinta PAS și Viorel Cibotaru, Președinte al PLDM. Liderii Mișcării de Rezistență Națională i-au transmis oficialului european Rezoluția adoptată unanim de către zeci de mii de participanți la protestul masiv din 1 iulie 2018.

Andrei Năstase a menționat că în cadrul discuției au fost abordate subiecte de maximă importanță pentru democrația din Republica Moldova, care este serios amenințată de acțiunile ilegale ale regimului de la Chișinău.

„Guvernarea încearcă să falsifice adevărul, dezinformând partenerii de dezvoltare, precum că alegerile locale noi din Chișinău au fost invalidate din cauza legislației, care necesită amendamente. Or, adevărul este altul: guvernarea nu poate accepta ca un om anti-sistem să acceadă la conducerea primăriei municipale, dezvăluind și stopând schemele de corupție ale mafiei imobiliare din capitală” – a spus Andrei Năstase.

De asemenea, în dimineața aceleiași zile Andrei Năstase și colegii săi din Mișcarea de Rezistență Națională ACUM au avut o întâlnire la Strasbourg cu eurodeputata conservatoare poloneză, Anna Elżbieta Fotyga. „Situația din Republica Moldova, după anularea și revocarea alegerilor pentru Primăria Chișinău, se îndreaptă într-o direcție foarte periculoasă”, a fost mesajul europarlamentarei după întrevederea cu liderii Platformei DA, PAS și PLDM.

Contacte Platforma DA

Suntem întotdeauna gata pentru a vă ajuta și a răspunde la întrebările dumneavoastă

Email
Adresa

Republica Moldova, Chișinău, str. Columna, nr. 135

Social media

ADERĂ LA PARTID

Trimite-ne o cerere pentru a adera la partidul nostru Platforma DA




    logo Aelevate