Suntem întotdeauna gata pentru a vă ajuta și a răspunde la întrebările dumneavoastă
Republica Moldova, Chișinău, str. Columna, nr. 135
Noutăți
Andrei Năstase, președintele Platformei DA, a participat astăzi la sfințirea mormântului restaurat al poetei Otilia Cazimir, declarat monument istoric. Evenimentul a avut loc la Iași, la cimitirul Eternitatea și a adunat personalități de vază din mediul academic, reprezentanți ai instituțiilor culturale și de educație, reprezentanți ai autorităților publice locale din Iași. De refacerea mormântului s-a ocupat artistul Ciprian Stratulat, iar detaliile comemorării au fost stabilite de Ateneul Național din Iași (manager Andrei Apreotesei), Academia de Talente, Casa Joseph Zoller, cunoscuta actriță Laura Bilic. Restaurarea mormântului a fost organizată și finanțată de avocata Geanina Vera Poroșnicu, colega de facultate a lui Andrei Năstase, cu sprijinul Primăriei municipiului Iași și a primarului Mihai Chirica, a Direcției Județene pentru Cultură Iași (director Virgil Băbîi).
Andrei Năstase a vorbit despre necesitatea conectării și mai profunde a spațiului cultural românesc de pe cele două maluri ale Prutului și reașezarea la locuri de cinste în programele școlare de la Chișinău a poeților români precum este Otilia Cazimir, cunoscută mai ales pentru harul său irepetabil de a pătrunde universurile copilăriei.
Dincolo de omagiul adus poetei Otilia Cazimir, Andrei Năstase a comunicat cu autoritățile locale ieșene despre proiectul său de suflet UNIREA DEŞTEAPTĂ, vizând mai mute proiecte de dezvoltare durabilă și apropiere a celor două maluri de Prut. Andrei Năstase a pus în discuție subiectul unor demersuri comune către autoritățile naționale și europene de dezvoltare a regiunii pe baza fondurilor românești și comunitare, inclusiv vizând construcția unui pod peste Prut la Leova, a ecartamentului european de cale ferată, prelungirea autostrăzii Târgu Mureș – Iași până în Republica Moldova etc.
Republica Moldova, Chișinău, str. Columna, nr. 135
Trimite-ne o cerere pentru a adera la partidul nostru Platforma DA