Skip to content
Noutăți Platforma DA

Noutăți

Andrei Năstase răspunde public la solicitarea PD de a susține un candidat unic pentru functia de primar general al municipiului Chisinau

Domnului Vladimir Cebotari, vicepreședinte al Partidului Democrat

Solicitarea dvs., de a avea o eventuală întâlnire în scopul desemnării unui candidat unic al forțelor pro-europene m-a surprins, întrucât nu văd ce tangență ar avea PD, partidul uzurpator pe care îl reprezentați, cu noțiunea de partid pro-european. Nu doar că ați compromis parcursul european al țării, ci ați capturat acest stat și l-ați transformat într-o unealtă de înjosire a cetățenilor care pleacă masiv, în exod, din țara pe care o sugrumați. De când mimați guvernarea, ratingul susținătorilor pro-europeni a scăzut dramatic de la 73% la doar 37 la sută. Și tocmai pentru a salva acest parcurs, țara și oamenii ei, am inițiat Platforma Civică Demnitate și Adevăr, care a organizat cele mai masive proteste împotriva regimului cleptocratic din care faceți parte.

Am spus și îmi voi menține mereu opinia, că viitorul european al Republicii Moldova este supus unui risc considerabil tocmai din cauza faptului că șeful dvs este culpabil de capturarea statului, de uzurpare a puterii, de devalizarea sistemului bancar și de cârdășie cu forțele pro-rusești, susținându-l cu toate resursele posibile pe Igor Dodon în prezidențiale. Altfel spus, Partidul Democrat condus de Plahotniuc este exponentul fariseic al unei clici mafiote (și nu a curentului pro-european!), aruncând Republica Moldova în haos și „supremație” a criminalității, aducând-o în pragul falimentului.

Grație oligarhatului de care este condus, PD a manipulat și a dezinformat constant cetățenii proprii, dar și partenerii de dezvotare pro-vestică ai Republicii Moldova, de facto fiind autorul crizei profunde din țară. Dacă nu sunteți la curent, vă comunic să această criză a lovit puternic în fiecare familie de moldoveni, nevoiți să-și părăsească căminul și să plece în străinătate pentru a supraviețui. Vă mai aduc la cunoștință că sunteți implicați ca formațiune politică condusă de un proxenet criminal, în degradarea tuturor sistemelor pe care, de regulă, se bazează un stat de drept european. Justiția este totalmente capturată, mass-media este monopolizată, oponenții sunt persecutați într-un mod incalificabil, economia tenebră și offshorizată este la ea acasă și toate valorile europene sunt compromise cu bună știință, fără jenă, scrupule sau măcar cea mai mică reținere de ochii lumii.

Ați transformat țara într-o spălătorie de bani a mafiei rusești, ați jefuit populația prin furtul miliardului din cele trei bănci, prin politici antisociale execrabile similare unui adevărat genocid, prin punerea în aplicare a diverselor scheme de afaceri ilicite inclusiv cu oligarhii transnistreni, menținând regimul separatist pro-rus, l-ați adus pe circarul Dodon la putere împărțind cu el funcții și strategii de distrugere a statului de drept, ați capturat toate instituțiile publice, paralizând orice intenție de democratizare, debirocratizare, demonopolizare a circuitelor, sunteți apologeții corupției endemice, ați comis cele mai multe derapaje anti-democratice din istoria independenței Republicii Moldova!

Înțelegem că prin inițierea așa-zisei tentative de dialog încercați să întindeți, pe de o parte o cursă partidelor pro-europene și antioligarhice veritabile, iar pe de alta vă pregătiți strategia de susținere a pseudo-primarului interimar Silvia Radu, intrată în primăria capitalei pe ușa din spate a bunului simț și a legii.

Suntem siguri că ați cunoscut poziția noastră cu mult înainte de ziua când ați intoxicat spațiul public cu ideea susținerii candidatului unic pro-european și aveți nevoie de răspunsul nostru suplimentar pentru argumentarea viitoarei alianțe parlamentare cu PSRM. Platforma Demnitate și Adevăr, liderul căreia am onoarea să fiu, nu va întra NICIODATĂ în negocieri cu MAFIA. Cu patronul dvs. și acoliții săi vor discuta procurorii independenți și specialiștii în evaluarea averilor confiscate. Acest lucru se va produce imediat după ce vom face schimbarea și vom asigura funcționarea justiției independente.

Reieșind din cele expuse mai sus, noi nu vom face niciun fel de aranjamente, nu vom avea niciun fel de candidați unici și nu vom trata niciun subiect de valoare cu niște hoți și criminali care au uzurpat puterea în stat fluturând în dispreț flamurile pro-europene.

Vom discuta însă cu toată sinceritatea cu oamenii simpli care, de voie sau de nevoie, se regăsesc în acest partid, pentru a-i convinge să facă o alegere corectă, să renunțe a mai fi ostaticii unor penali care foarte curând vor răspunde în fața legii.

Și suntem siguri că vom reuși!

Andrei Năstase,

Președinte al Platformei DA

Contacte Platforma DA

Suntem întotdeauna gata pentru a vă ajuta și a răspunde la întrebările dumneavoastă

Email
Adresa

Republica Moldova, Chișinău, str. Columna, nr. 135

Social media

ADERĂ LA PARTID

Trimite-ne o cerere pentru a adera la partidul nostru Platforma DA




    logo Aelevate