Skip to content
Noutăți Platforma DA

Noutăți

Andrei Năstase: Vom crea Axa Inovării Chișinău – Cluj – Viena.

Andrei Năstase, candidatul unic al forțelor anti-oligarhice, pro-europene pentru primăria Chișinău și echipa sa au susținut o conferință de presă pe subiectul inovației ca axă de dezvoltare a Chișinăului.

„Cea mai mare șansă de dezvoltare a Chișinăului este să utilizeze cea mai de preț resursă a sa: inteligența tinerilor. Este, în fond, o mare oportunitate de a edifica o capitală cu adevărat europeană și care să aducă prosperitate locuitorilor săi. Vorbim, de fapt, de adoptarea modelului japonez. Știm că după Cel de-al Doilea Război Mondial, Japonia era o țară săracă și distrusă de război, dar inteligența, creativitatea și capacitatea de a inova au fost atuurile folosite cu abilitate pentru a transforma economia niponă într-o forță economică uriașă a lumii contemporane”- a spus Andrei Năstase, amintind și faptul că în România acest model a fost utilizat de municipiul Cluj, care a devenit capitala IT-ului românesc.

„În Cluj se află peste 20.000 de specialiști în IT, iar unul din 11 clujeni lucrează în acest domeniu bine plătit. Clujul este orașul candidat pentru titlul de Capitală Europeană a Inovării, după ce în 2015 a fost și Capitală Europeană a Tineretului, iar în 2018 este Orașul European al Sporturilor.

În Austria, acest model a fost utilizat de Viena, care s-a reinventat complet. Vechea capitală imperială a devenit Capitală Europeană a Inovării”- a mai spus Andrei Năstase, afirmând că echipa sa are relații excelente cu primarii din Viena și din Cluj, ceea ce va facilita crearea Axei Inovării: Chișinău – Cluj – Viena.

Această Axă a Inovării va fi implementată în 3 pași, a menționat Andrei Năstase, primul dintre care va fi clusterizarea economiei Chișinăului: „Clusterele sunt mai mult decât o platformă: sunt un răspuns dat de UE provocărilor globalizării. Este singurul mod în care companiile europene pot concura cu giganți precum Microsoft, Apple, Google, Amazon sau Facebook. Clusterele reunesc companiile dintr-o industrie (IT, energie verde, mobilă, alimente etc), universitățile și autoritățile locale. Companiile contribuie cu resurse financiare și relații comerciale. Universitățile – cu pregătirea resurselor umane și cu cercetarea științifică, autoritățile vin cu politici publice adecvate și cu garanții de stabilitate. Cuvintele-cheie în acest proces sunt inovarea și transferul tehnologic care pot produce valoare adăugată mare. Clusterele sunt, astfel, un model de parteneriat public – privat și o asociere simplă și eficientă pentru a face economia să funcționeze.”

Al doilea pas va fi orientarea spre o economie verde. „Clusterele vor promova resursele regenerabile. Moldova nu are petrol, însă a primit de la Dumnezeu soare. De aceea, toate clădirile clusterelor vor fi dotate cu panouri fotovoltaice, iar Primăria va dota clădirile publice cu asemenea panouri. De asemenea, apa de ploaie va fi colectată în bazine și folosită pentru irigarea spațiilor verzi. Municipalitatea va atrage fonduri europene și din alte surse (elvețiene, norvegiene etc) pentru a cumpăra autobuze verzi. Iluminatul public va fi bazat pe tehnologia LED (un corp de iluminat de tip LED consumă doar 28 la sută din energia unui bec incandescent și rezistă minim 10 ani în condiții normale de utilizare). Iluminatul și traficul rutier vor fi controlate prin calculator. Resursele regenerabile vor permite economii importante care vor fi folosite pentru a crește bunăstarea locuitorilor”- a explicat viitorul primar, specificând că pasul al treilea va fi Fondul start-up, prin intermediul căruia primăria va oferi finanțări pentru investiții în companii de tip start-up inovator. În schimbul acestor bani, companiile vor oferi Primăriei un pachet de acțiuni cuprins între 3 și 10 la sută, în funcție de valoarea finanțării.

„Astfel, va fi încurajată inovarea și creativitatea. Chișinăul are un potențial uriaș de inovare, care însă nu este folosit din două motive. Primul,lipsa unui cadru coerent care să încurajeze inovarea. Experiența europeană a demonstrat faptul că clusterele sunt cel mai potrivit cadru care încurajează acest proces de inovare. Cel de-al doilea motiv pentru care performanțele Chișinăului în domeniul inovării sunt slabe este lipsa fondurilor. Însă viitoarele clustere din Chișinău, pe care le vom acredita la Comisia Europeană, au capacitatea de a atrage investitori serioși care vor putea finanța cercetarea științifică, inovațiile tehnologică și soluțiile de transfer tehnologic care aduc rezultatele muncii cercetătorilor științifici în economia reală.”- a spus Andrei Năstase, reiterând sprijinul său ferm pentru tineri. asigurându-i de o colaborare eficientă și benefică atât pentru ei, cât și pentru un Chișinău european.

Alexandru Machedon, șeful staff-ul electoral al lui Andrei Năstase, cunoscut specialist în IT, a adus exemplul Vienei, un oraș cu 1,74 milioane de locuitori, care are o strategie de oraș inteligent bine structurată. „Se axează, așa cum vrem să o facem și noi, pe digitizare. Orașul stabilește ținte clare pe termen scurt, pe termen mediu și pe termen lung pentru digitizare. Pașii includ investiții în fibră optică, dar și în cea mai nouă generație de rețele wireless, în același timp fiind menținute si infrastructuri digitale avansate. Serviciile publice se mută spre online, iar wi-fi-ul este extins în întreg orașul în colaborare cu școli, universități și colegii. Orașul caută neîncetat companii pentru a sponsoriza activitățile de tip smart city, cu proiecte pilot desfășurate în parteneriat alături de companiile ICT. Toate aceste exemple dorim să le implementăm și în orașul nostru, alături de zeci de proiecte de tip smart city.”- a spus Alexandru Machedon.

31 mai 2018

Contacte Platforma DA

Suntem întotdeauna gata pentru a vă ajuta și a răspunde la întrebările dumneavoastă

Email
Adresa

Republica Moldova, Chișinău, str. Columna, nr. 135

Social media

ADERĂ LA PARTID

Trimite-ne o cerere pentru a adera la partidul nostru Platforma DA




    logo Aelevate