Skip to content
Noutăți Platforma DA

Noutăți

Declaraţia Platformei DA cu privire la situaţia actuală în domeniul exportului fructelor în Federaţia Rusă

Platforma DA este extrem de nedumerită şi îngrijorată cu privire la situația în domeniul exportului fructelor în Federația Rusă și constată o lipsă continuă a transparenței în acest domeniu.

Amintim că în iulie 2019, în cadrul vizitei delegaţiei parlamentare la Moscova, vice-președintele Parlamentului Alexandru Slusari a discutat cu prim-ministrul Federației Ruse despre necesitatea modificării cardinale a listei exportatorilor producției pomicole din Republica Moldova în Rusia şi extinderea acesteia prin includerea producătorilor care dețin plantații multianuale, fiind excluşi intermediarii.

Drept urmare, după vizita reprezentanților Rosselihoznadzor în cadrul căreia au fost inspectate pe parcursul a 3 săptămâni întreprinderile agricole autohtone, Agenția Națională pentru Siguranța  Alimentelor (ANSA) a expediat în septembrie în adresa omologilor din Federația Rusă lista actualizată a exportatorilor de fructe. Această listă a fost coordonată cu asociațiile de profil și extinsă de la 130 la peste 500 de companii producătoare.

Din păcate, aprobarea listei actualizate a exportatorilor a fost tergiversată în Federația Rusă. Deţinem informaţia că acest lucru s-a întâmplat la ingerinţa lui Igor Dodon, care s-a implicat activ, invocând argumente strict politice. Mai mult decât atât, după schimbarea recentă a Guvernului procedura actualizării listei a devenit absolut netransparentă. Din surse demne de încredere, cunoaștem că ministrul agriculturii, dezvoltării regionale și mediului a intervenit în proces, depășindu-şi inadmisibil atribuțiile. În consecinţă, în Federația Rusă a fost expediată o cu totul altă listă a exportatorilor, întocmită în mod obscur și neconsultată cu asociațiile agricultorilor.

Platforma DA constată cu o îngrijorare deosebită că în prezent sute de întreprinderi agroindustriale care oferă locuri de muncă pentru mii de cetățeni din Republica Moldova și asigură venituri pentru zeci de mii de proprietari ai terenurilor agricole nu dispun de posibilitatea de a exporta fructe în Federația Rusă. La mijloc sunt interesele meschine ale lui Igor Dodon și ale anturajului acestuia. Subliniem că acum este o situaţie foarte favorabilă pentru desfășurarea operațiunilor de export, mai ales datorită micșorării TVA la producția agricolă importată în Rusia: de la 20 la 10%.

Cele expuse confirmă fără echivoc informația precum că exportul producției pomicole moldoveneşti a fost privatizat de către Igor Dodon în scopuri meschine încă din perioada colaboraţionistă cu Plahotniuc și rămâne a fi exploatat şi acum de șeful statului în detrimentul intereselor producătorilor autohtoni veritabili.

În acest context, Platforma DA cere explicații publice de la ministrul Ion Perju și conducerea ANSA pe acest subiect. Insistăm pe neadmiterea modificării listei exportatorilor fără consultări cu asociațiile pomicultorilor şi solicităm adoptarea de urgentă a listei extinse menţionate mai sus a companiilor cu drept de export al fructelor în Federația Rusă.

În caz contrar Platforma DA va cere demisia ministrului agriculturii, dezvoltării regionale și mediului.

Contacte Platforma DA

Suntem întotdeauna gata pentru a vă ajuta și a răspunde la întrebările dumneavoastă

Email
Adresa

Republica Moldova, Chișinău, str. Columna, nr. 135

Social media

ADERĂ LA PARTID

Trimite-ne o cerere pentru a adera la partidul nostru Platforma DA




    logo Aelevate