Skip to content
Noutăți Platforma DA

Noutăți

Declarație privind persecuţiile membrilor Platformei Demnitate şi Adevăr de către actualul regim

Platforma Demnitate şi Adevăr, care se află în contact permanent cu ţara, organizând săptămânal întâlniri cu cetăţenii din diverse localităţi ale Republicii Moldova, constată cu maximă îngrijorare că actualul regim efectuează o presiune fără precedent, incompatibilă tranşant cu principiile democratice, asupra membrilor şi susţinătorilor partidului, care au ajuns să fie hărţuiţi de autorităţi cu diverse controale şi percheziţii şi li se cere deschis să părăsească Platforma DA.

Persecuţiile celor mai importanţi activişti ai partidului au atins cote intolerabile, oamenii afirmă că în 26 de ani de independenţă nu au respirat un aer atât de sufocant. Cei care au afaceri, oricât de mici, sunt supuşi controalelor necontenite din partea reprezentanţilor Fiscului, ai Poliţiei Economice (pe care Filip a promis să o lichideze încă în februarie 2016), ai Vamei, ANSA, pompierilor etc. Membrii Platformei Demnitate şi Adevăr sunt intimidaţi pe faţă, insistent, unii suportând percheziţii nejustificate, alţii fiind chiar chemaţi la preşedinţii de raioane pentru a fi avertizaţi să înceteze activitatea politică. Mulţi membri ai partidului sunt sunaţi de câteva ori pe săptămână de colaboratori ai Comisariatului de poliţie şi sunt întrebaţi dacă merg la proteste, câţi merg şi cu ce transport.

Platforma Demnitate şi Adevăr constată că Republica Moldova se află în pragul instaurării unui regim dictatorial, iar dezideratul pro-european al guvernării nu este decât un paravan, în spatele căruia se ascunde un regim autoritar de tip mafiot. Deşi guvernarea pretinde că ar traduce în viaţă Acordul de Asociere cu UE, ea proliferează intimidarea oponenţilor şi aplicarea represiunilor politice, uzând de practici demne doar de cei mai mari tirani ai istoriei. Ortacii lui Plahotniuc încearcă să edifice în secolul XXI, în centrul Europei, un stat clasic autoritar cu fundament mafiot şi faţadă europeană.

Continuă şi persecuţia activiştilor civici, a cetățenilor care au participat activ la proteste, inclusiv la cele din 20 ianuarie 2016, manifestându-şi dezacordul cu învestirea în taină a Guvernului nocturn Filip. Platforma Demnitate şi Adevăr constată că situaţia extrem de îngrijorătoare, expusă în Declaraţia făcută publică la 28 martie, curent, nu s-a schimbat, ci, dimpotrivă, s-a agravat. Punerea pe rol a cauzei penale pornite la 20 ianuarie, 2017 „pe faptul organizării, conducerii, participării la dezordini în masă” etc. a unor activişti civici, nu este altceva decât una din încercările disperate ale guvernării de a persecuta persoanele care au protestat paşnic împotriva învestirii unui guvern nelegitim.

Platforma Demnitate şi Adevăr reiterează ideea că instrumentarea dosarului din 20 ianuarie 2017, precum şi celelalte fapte de persecuţie expuse mai sus, dar şi în Declaraţia din 28 martie, fac parte dintr-o amplă campanie de prigoană şi intimidare a celor mai activi cetăţeni ai Republicii Moldova, iar metodele imorale și ilegale de hărţuire a persoanelor de un deosebit activism civic, a participanţilor la proteste paşnice sunt condamnabile şi intolerabile.

În această situație, Platforma Demnitate și Adevăr reiterează cerinţa ca instituțiile coercitive ale statului să oprească imediat anchetarea, intimidarea și hărțuirea protestatarilor, informând în continuare instituțiile internaționale, partenerii de dezvoltare despre abuzurile regimului criminal Plahotniuc.

De asemenea, declarăm cu toată responsabilitatea că vom fi mereu alături de protestatari și vom face tot posibilul pentru a contracara acțiunile penale și imprescriptibile ale reprezentanților regimului, indiferent dacă este polițist, procuror sau judecător.

Considerăm cu tărie că protestul rămâne în continuare unul din mijloacele noastre de combatere și debarcare a mafiei de la guvernare, mijloc la care vom recurge ori de câte ori va fi nevoie pentru a scoate țara și cetățenii ei din captivitate.

5 iunie 2017

Contacte Platforma DA

Suntem întotdeauna gata pentru a vă ajuta și a răspunde la întrebările dumneavoastă

Email
Adresa

Republica Moldova, Chișinău, str. Columna, nr. 135

Social media

ADERĂ LA PARTID

Trimite-ne o cerere pentru a adera la partidul nostru Platforma DA




    logo Aelevate