Skip to content
Noutăți Platforma DA

Noutăți

Discursul Președintelui Platformei DA, Andrei Năstase, la Forumul Administrației Publice Locale, desfășurat la Iași.

”Am revenit aici, la Iași, în orașul meu de suflet, unde mi-am petrecut poate cei mai frumoși ani ai tinereții, studiind la una dintre cele mai prestigioase instituții de învățământ din România, Universitatea Alexandru Ioan Cuza!

Sunt aici și pentru a învăța de la Domniile Voastre bunele practici în materie de administrație publică locală, dezvoltare durabilă, absorbția fondurilor europene și alte elemente necesare pentru un partid politic emergent ca Platforma Demnitate și Adevăr, partid pe care am onoarea să-l reprezint.
Sunt interesat să cunosc cât mai mult din experiența liberalilor, continuatorii unui mare partid, care a avut un rol decisiv în realizarea celor mai importante proiecte politice naționale din istoria modernă a României: de la Unirea Principatelor Române în 1859, până la aderarea României în Uniunea Europeană în 2007.
În calitate de lider al unui partid pro-european de opoziție aș dori să-mi exprim profunda recunoștință reprezentanților PNL pentru sprijinul constant acordat pe parcursul mai multor ani Republicii Moldova.

Atât aflat la guvernare, cât și din opoziție, PNL a susținut constant procesul de integrare a Republicii Moldova în Uniunea Europeană, a susținut în mod constant oferirea suportului financiar cetățenilor Republicii Moldova din partea României în mai multe domenii, a susținut dezvoltarea economică a Republicii Moldova, inclusiv prin lărgirea accesului la piața românească etc. De asemenea, apreciem foarte mult faptul că spre deosebire de alte partide din România, PNL a fost poate unicul partid care a tratat cu pragmatism relațiile cu Republica Moldova. Prin poziția exprimată public de Președintele Orban, PNL a definit exact natura actualului regim oligarhic al lui Plahotniuc, regim care, sub retorica pro-europeană, și uneori pro-românească, jefuiește propriul popor după ce l-a dezbinat și antagonizat.

Aș dori, în mod special să remarc poziția Președintelui PNL, Ludovic Orban care a avut o prestație excelentă în vizita pe care a efectuat-o la Chișinău. Ați avut perfectă dreptate, Domnule Președinte, când ați remarcat că ”maniera abuzivă prin care Partidul Democrat condus de oligarhul Plahotniuc încalcă drepturile democratice ale cetățenilor, crează o atmosferă de insecuritate, de neîncredere și îndepărtează pe zi ce trece Republica Moldova de Europa civilizată”. Un diagnostic pus cu cea mai mare precizie.

Am remarcat, de asemenea, mesajul de susținere pe care domnul Președinte Orban l-a transmis cetățenilor Republicii Moldova, dar și opoziției democratice pro-europene. Acesta ne-a dat mai multă speranță că România îi va susține pe confrații lor din Republica Moldova și nu guvernarea oligarhică care-și bate joc de proprii cetățeni.
Suntem încrezători că împreună cu noua conducere a PNL vom reuși să consolidăm cooperarea noastră la nivel de partide.

În contextul Forului de astăzi, mă voi referi pe scurt la o problemă fundamentală, care ține de centralizarea excesivă a tuturor domeniilor vieții politice, economice și sociale, și care a îndepărtat considerabil guvernarea de cetățeni.
Este problema care generează derapajele grave și de sistem cu care se confruntă în prezent Republica Moldova, un stat aflat în captivitatea unei grupări criminale, care a uzurpat cele trei puteri ale statului, și strangulează libertatea de exprimare prin monopolizarea audio-vizualului.

Ineficiența administrației publice, lipsa încrederii în justiție și alte instituții ale statului, corupția generalizată, monopolul economic, influența și controlul instituțiilor statului de către diverse grupări criminale cu ramificații politice, sunt consecințele directe ale unui sistem politic și administrativ extrem de centralizat și bazat în exclusivitate pe loialitatea față de o persoană, un oligarh.
Concentrarea masivă a puterii (politice, administrative, economice) și a tuturor resurselor statului în mâinile unor grupuri de interese/persoane, precum și lipsa unor mecanisme de echilibru și distribuire a puterii între diferite niveluri de administrație publică, afectează grav funcționarea instituțiilor statului și constituie unul din principalele impedimente în calea reformelor, dezvoltării și europenizării Republicii Moldova.

De aceea, fără demolarea acestui centralism oligarhic, fără o administrație locală depolitizată, puternică, înzestrată cu instrumente și resurse corespunzătoare, Republica Moldova NU are nicio șansă de a face reforme adevărate, de a se moderniza și dezvolta.

Noi, cei de la Platforma Demnitate și Adevăr din Republica Moldova, o formațiune politică emergentă, născută în stradă, din protestele oamenilor șocați de furtul miliardului, ca o alternativă la actualul regim oligarhic, considerăm că descentralizarea reală în conformitate cu Carta europeană a autonomiei locale este unul din pilonii de bază pentru modernizarea Republicii Moldova. Întru realizarea acestui deziderat important, considerăm că descentralizarea, consolidarea autonomiei locale şi dezvoltarea regională trebuie să reprezinte priorități ale viitoarei guvernări democratice.
Un alt elment important reprezintă stimularea cooperării comunităților locale în vederea optimizării cheltuielilor și îmbunătățirii calității servicilor prestate cetățenilor.

Doamnelor și domnilor,

Ca și alte țări din regiune, și Romania s-a confruntat cu unele probleme, iar o mare parte a acestora au fost rezolvate pe parcursul anilor, inclusiv prin implicarea partenerilor de dezvoltare, a structurilor Uniunii Europene.

De aceea, considerăm oportună și binevenită o colaborare a Platformei Demnitate și Adevăr, ca o formațiune politică pro-europeană cu Partidul National Liberal nu doar la nivel central, ci și la nivelul structurilor noastre teritoriale, pentru ca și colegii mei de partid, majoritatea fiind noi în politică, să poate acumula din experiența domniilor voastre, inclusiv pentru a ne putea pregăti mai bine pentru primele alegeri locale la care vom participa, alegeri ce ar trebui să aibă loc în 2019.

Urez succes lucrărilor Forumului Administrației Publice Locale, cu speranța sinceră că prin integrare europeană și aderarea în viitor la UE, ne vom putea regăsi cu toții în spaţiul istoric şi etnic al devenirii noastre!”

 

Contacte Platforma DA

Suntem întotdeauna gata pentru a vă ajuta și a răspunde la întrebările dumneavoastă

Email
Adresa

Republica Moldova, Chișinău, str. Columna, nr. 135

Social media

ADERĂ LA PARTID

Trimite-ne o cerere pentru a adera la partidul nostru Platforma DA




    logo Aelevate