Skip to content
Noutăți Platforma DA

Noutăți

Modificări abuzive la Codul Muncii – Platforma DA solicită retragerea proiectului de lege anticonstituțional

Platforma DA solicită retragerea proiectului de lege nr. 146 din 22 aprilie, 2022, votat deja în prima lectură, care prevede peste 30 de modificări și completări abuzive la Codul Muncii. Printre acestea se numără concedierea în timpul concediului medical, transferul angajatului fără informare prealabilă, munca forțată peste program fără acordul angajatului, concedierea chiar și în cazul restabilirii locului de muncă prin judecată, achitarea a doar nouă salarii în cazul absenței forțate, revizuiri la revenirea din concediul pentru îngrijirea copilului neconsultat cu structurile de stat vizate.

Astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, reprezentanții formațiunii – Stela Macari, Liviu Vovc și Dinu Plîngău – au explicat punctual de ce anumite modificări lezează grav drepturile angajaților în favoarea angajatorilor, și contravin Constituției, Directivei Consiliului Europei și convențiilor Organizației Internaționale a Muncii, ratificate de Republica Moldova.

Stela Macari, ex-deputat Platforma DA:

„Modificările care se propun la Codul Muncii prin actualul proiect de lege, în mare parte, sunt făcute în interesul companiilor și al angajatorului și mai puțin în interesul angajaților. Înțelegem importanța oferirii mai multor libertăți investitorilor străini, dar nu cu prețul constrângerii propriilor cetățeni.

„Am văzut și Declarația Confederației Naționale a Sindicatelor din Republica Moldova care condamnă reformele preconizate. Ce a încurcat inițiatorilor acestor modificări ca măcar acolo unde există proceduri bine stabilite sau acolo unde există grupuri de lucru funcționale, ele să fie consultate?”

Liviu Vovc, fost deputat al Platformei DA, a explicat punctual câteva din cele mai grave modificări:

„Acest proiect este contrar intereselor angajaților și diminuează semnificativ drepturile și garanțiile salariaților:

Extinderea perioadei de probă de la 3 la 6 luni. Această modificare poate fi folosită abuziv din partea angajatorului în cadrul raportului de muncă;
Oferă posibilitatea angajatorului să decidă transferul angajatului fără informarea în scris, semnarea contractului inițial fiind suficient;
Prin argumentarea digitalizării, reduc din posibilitățile de informare a angajaților cu privire la modificări în contractul colectiv de muncă sau a funcțiilor vacante. Se vrea ca posibilitatea de a afișa pe panou informativ să fie permis doar celor care au peste 50 angajați. În rest – să fie folosite doar anunțurile prin email sau pe pagina web;
Se dorește să fie permisă concedierea persoanei în perioada concediului medical;
În caz de restabilire prin judecată, se dorește oferirea angajatorului dreptului exclusiv de a decide dacă angajează înapoi sau achită compensare. Astfel, se incalcă drepturi constituționale și încurajează angajatorii să recurgă la concedieri ilegale;
Instalarea unei limite a despăgubirilor de care poate beneficia angajatul în cazul absenței forțate de la locul de muncă, până la maxim 9 salarii medii lunare. Actualmente, Codul Muncii prevede că angajatorul trebuie să compenseze persoanei salariul pe care acesta nu l-a primit;
Posibilitatea de a extinde limita maximă de ore lucrate pe săptămână:
– La solicitarea exclusivă a angajatorului – 240 ore într-un an calendaristic, până la 48 ore pe săptămână;

– Cu acordul angajaților până la 400 ore într-un an calendaristic.

Aceste modificări vin în contradicție cu Convenția OIM „Cu privire la reducerea timpului de lucru până la 40 ore”, ratificată de R. Moldova în 1997 și poate crea abuzuri din partea angajatorului;

Se propune o redacție nouă a articolului ce ține de revenirea la muncă din concediul parțial plătit pentru îngrijirea copilului. Acest lucru este deja reglementat în Convenția colectivă nr.9 din 2004 care a fost negociată între Guvern, Sindicate și Patronate. Noua variantă este introdusă fără o coordonare între părțile interesate;
La moment, se asigură o garanție de remunerare a muncii în cazul cumulării de profesii. Pentru cumularea funcției se achită nu mai puțin de 50% din salariul de funcție. Prin proiectul dat, se dorește eliminarea acestei limite și introducerea doar a cotei maxime posibile, nu mai mult de 100%. Această modificare poate cauza o salarizare inechitabilă și va diminua garanțiile juridice ale salariaților;
Se dorește ca sporul salarial pentru performanță să fie achitat semestrial. Acest lucru contravine legislației, deoarece sporul salarial este componentă a salariul lunar. Drept urmare, salarizarea funcționarilor publici va deveni inechitabilă în comparație cu alte categorii de persoane din sectorul bugetar, diminuând salariul lor lunar.”

Dinu Plîngău, președintele Platformei DA, a explicat încălcările juridice ce rezultă din modificările propuse:

„Prezentul proiect de lege are modificări care contravin Constituției, și anume Art. 43: Dreptul la muncă și la protecția muncii. Acestea pot încuraja concedierile ilegale și premeditate. Anumite norme propuse sunt contrare Directivelor Consiliului Europei dar și a Convențiilor Organizației Internaționale a Muncii, ratificate de Republica Moldova.

„În plus, nota informativă nu cuprinde argumente suficiente care să convingă necesitatea acestor modificări, care nici nu sunt incluse la toate articolele. Asta va cauza interpretări ambigue și abuzive ale legislației.

„Astfel de proiect amplu care prevede modificări în raportul angajat-angajator trebuia obligatoriu consultat inițial în Comisia națională de dialog și negocieri colective și în grupul de lucru tripartit creat sub egida Ministerului Muncii și Protecției Sociale, format din reprezentanții Guvernului, Sindicatelor și Patronatelor, astfel ca modificările să fie echilibrate și să respecte drepturile și interesele tuturor părților.

„Îndemnăm Guvernul ca, în cadrul avizării acestui proiect să se conducă de legislație, Constituție și interesele salariaților. Nu este loc de aviz pozitiv la aceste modificări.

„Îndemnăm autorii să renunțe la acest proiect și să îl retragă din procesul legislativ, iar propunerile să fie dezbătute inițial în comisiile sus-menționate și, doar după ce va fi consens, Ministerul Muncii și Protecției Sociale să vină cu propunerile de modificare. Noi înțelegem că există majoritate în Parlament, dar deputații trebuie să țină cont și să apere interesele cetățenilor, ale angajaților din Republica Moldova care, prin activitatea lor, susțin dezvoltarea economică,” conchide acesta.

Liderul Platformei DA atrage atenția asupra aspectului anticonstituțional al noilor modificări la Codul Muncii. Plîngău, care a reușit contestarea a 11 proiecte abuzive la Curtea Constituțională în legislatura precedentă, susține că, dacă formațiunea pe care o reprezintă ar fi fost în Parlament la ora actuală, aceasta s-ar fi opus vehement modificărilor propuse la Codul Muncii, în forma actuală, iar, in extremis, ar fi recurs la protejarea garanțiilor și drepturilor angajaților prin sesizarea Curții Constituționale.

Contacte Platforma DA

Suntem întotdeauna gata pentru a vă ajuta și a răspunde la întrebările dumneavoastă

Email
Adresa

Republica Moldova, Chișinău, str. Columna, nr. 135

Social media

ADERĂ LA PARTID

Trimite-ne o cerere pentru a adera la partidul nostru Platforma DA




    logo Aelevate