Suntem întotdeauna gata pentru a vă ajuta și a răspunde la întrebările dumneavoastă
Republica Moldova, Chișinău, str. Columna, nr. 135
Noutăți
Platforma DA a organizat o conferință de presă în cadrul căreia ex-deputații Platformei DA Dinu Plîngău și Stela Macari s-au referit la cele 5 procese judiciare inițiate de membrii Partidului Șor împotriva Stelei Macari în legătură cu declarațiile acesteia făcute la tribuna parlamentului. Dinu Plîngău a menționat că „hărțuire neinspirată a colegei noastre Stela Macari de către un partid care nu are ce căuta pe scena politică din Moldova” este inadmisibilă și denotă lipsa totală de finalitate a acțiunilor Procuraturii privind dosarele în care sunt vizați Șor, principalul figurant în furtul bancar, și alți membri ai partidului său.
Stela Macari a spus că „problemele nu vor fi rezolvate peste noapte, dar unele din ele nu tolerează tărăgănare și rezolvarea lor este necesară ca un semnal clar că schimbarea nu se va lăsa așteptată”:
„Unul din aceste semnale ar fi exprimarea unei poziții tranșante și hotărâte a actualei puteri a țării față de partidul Șor. Toată lumea cunoaște păcatele care le au în fața cetățenilor unii membri de frunte ai acestui partid, în raport cu dosarele de rezonanță ce-i vizează pe mai mulți membri ai acestei formațiuni, ar trebui sa ne oblige sa purcedem la acțiuni cu mult mai concrete. Există și alte pârghii suficiente care pot fi puse în aplicare, astfel încât măcar acum să scăpăm de rușinea când hoții de miliarde, sau cei care fac parte dintr-un grup de crimă organizată, așa cum le spunea Procurorul General de la tribuna principală a Parlamentului, să nu ne mai dicteze cum trebuie să trăim într-un stat pe care tot ei l-au jefuit. Cât timp aceștia nu se sinchisesc, plimbându-se pe culoarele Legislativului, insinuând ca hoții uneori se gândesc și la oameni nu doar la bani, atâta timp va fi greu de crezut că lupta adevărată cu corupția a inceput”
Ex-deputata a mai menționat că a devenit ținta hărțuirilor partidului Șor, iar ieri a avut loc prima ședință de judecată într-un șir de procese judiciare în care este vizată:
„Motivul este mai mult decât absurd și se întâmplă ca urmare a unor declarații expuse de mine încă la sfârșitul lunii martie în cadrul unei conferințe de presă în care am făcut trimitere la învinuirile și afirmațiile aduse de către Procurorul General în adresa unor membri ai acestui partid ca fiind parte a unui grup criminal organizat. Cele peste 300 de scrisori cu cereri prealabile, trase la indigo și trimise din toate colțurile Moldovei, de la oameni care au știut, dar și care nu prea au știut ce-i în conținutul lor. Iar de curand m-am pricopsit cu mai multe dosare pe numele meu, în care mi se invocă lansarea unor afirmații denigratoare care au lezat onoarea si demnitatea unor membri ai acestui partid, cerându-mi-se dezmințirea acestora”
Stela Macari a mai spus că „astăzi noi am fi trăit mai bine, dacă nu exista prilej pentru toate învinuirile aduse de către Procurorul General în adresa mai multor deputați ai fracțiunii Șor, dacă reprezentanții acestui partid nu figurau în rapoartele Kroll1 și Kroll2 , pentru care statul nostru a plătit sume enorme de bani, dacă nu existau acele realități descrise în raportul Comisiei de Anchetă privind frauda bancară, comisie condusă de Alexandru Slusari, în raportul Comisiei conduse de Igor Munteanu despre concesionarea aeroportului, în raportul Comisiei de Anchetă pe înstrăinarea patrimoniului sindicatelor și multe altele”.
Ex-deputata consideră că cei din partidul Șor se răzbună pe ea din cauza prezenței sale frecvente în raionul Orhei în cei doi ani de mandat, a demersurilor sale către instituțiile și organizațiile de acolo, a preocupărilor sale pentru sănătatea cetățenilor, mai ales a pensionarilor, în contextul calității dubioase a produselor comercializate prin intermediul magazinelor sociale, a inițiativei sale și a Mariei Ciobanu, prin care solicitau Ministerului Justiției de a radia partidul Sor din registrul partidelor politice, etc,
Președintele interimar al Platformei DA, Dinu Plîngău, a menționat că Platforma DA a propus ca partidul Șor să fie scos în afara legii. Sesizarea la CC cu acuzațiile de rigoare din partea instituțiilor legitime, inclusiv a președinției, ar fi putut scoate acest partid al hoților în afara legii deja înainte de alegerile parlamentare, ceea ce nu s-a întâmplat, dar nu este târziu nici astăzi. Platforma DA solicită să fie reluate inițiativele Platformei DA și să continue demersurile de iradiere a partidului Șor din lista partidelor legale. Două inițiative legislative ale Platformei DA menite să elimine marea corupție politică de asemenea trebuie examinate neîntârziat, astfel încât partidele corupte să nu mai aibă acces la procesul electoral din RM.
Republica Moldova, Chișinău, str. Columna, nr. 135
Trimite-ne o cerere pentru a adera la partidul nostru Platforma DA