Suntem întotdeauna gata pentru a vă ajuta și a răspunde la întrebările dumneavoastă
Republica Moldova, Chișinău, str. Columna, nr. 135
Noutăți
Deputații Platformei DA Vasile Năstase, Dinu Plîngău și Chiril Moțpan au înaintat astăzi cu titlu de inițiativă legislativă proiectul de hotărâre cu privire la adoptarea Declarației privind încetarea dosarelor politice ale persoanelor persecutate de către regimul oligarhic, care are drept scop încetarea acțiunilor de persecutare a oamenilor din motive politice.
Parlamentul Republicii Moldova a adoptat pe data de 8 iunie 2019, Hotărârea privind adoptarea Declarației cu privire la recunoașterea caracterului captiv al statului. Prin această Declarație, Parlamentul Republicii Moldova a recunoscut că instituțiile de stat și de drept au fost capturate și folosite în scopuri străine intereselor statului și ale cetățenilor acestuia.
În toată perioada declarată de Parlamentul Republicii Moldova ca o perioadă în care statul a fost capturat, mai mulți cetățeni: activiști politici, civici, judecători, avocați, apărători ai drepturilor omului, inclusiv cei din străinătate, la fel precum și jurnaliști, oameni de afaceri, care au fost considerați de fostul regim dictatorial drept oponenți politici sau economici, au fost persecutați, hărțuiți, intimidați, urmăriți și chiar privați de libertate, le-au fost intentate dosare penale fabricate. Ca urmare a persecuțiilor politice, Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei a adoptat un sir de declarații scrise privind restabilirea drepturilor victimelor presiunilor politice cerând încetarea practicilor ilegale de persecutare politică și renunțarea la aceste practici pe viitor.
Deși, în spațiul public au apărut numeroase cazuri cu dovezi evidente că cetățenii Republicii Moldova au fost supuși terorii, iar existența unor dosare penale a devenit un fapt care nu mai poate fi contestat de nimeni și recunoscut de însuși noul Procuror General al Republicii Moldova, până la momentul actual nu există un răspuns oficial din partea autorităților statului privind situația dosarelor politice, a acțiunilor concrete întreprinse în vederea încetării urmăririi penale și reabilitării victimelor represiunilor politice.
Considerăm că este imperios necesară adoptarea unei Declarații privind încetarea dosarelor politice ale persoanelor persecutate de către regimul oligarhic pentru a reveni la principiile fundamentale ale statului de drept, legalitatea proceselor judiciare, a restabili încrederea cetățenilor în instituțiile statului și pentru a reabilita victimele presiunilor politice.
Comiterea numeroaselor abuzuri judiciare din partea autorităților statului în perioada în care a dominat controlul nefiresc din partea unui regim declarat neconstituțional și ilegal din partea Parlamentului Republicii Moldova este un fapt și o realitate dovedită. Dacă nu soluționăm problemele existente și nu condamnăm acțiunile ilegale care s-au produs în raport cu cetățenii noștri, riscăm să compromitem ireversibil eforturile de edificare a unui stat de drept, de apărare a drepturilor fundamentale ale omului.
În această ordine de idei considerăm necesar adoptarea acestei declarații în vederea reabilitării victimelor represiunilor politice, restabilirea încrederii cetățenilor în instituțiile statului și revenirea la principiile statului de drept.
Republica Moldova, Chișinău, str. Columna, nr. 135
Trimite-ne o cerere pentru a adera la partidul nostru Platforma DA