Suntem întotdeauna gata pentru a vă ajuta și a răspunde la întrebările dumneavoastă
Republica Moldova, Chișinău, str. Columna, nr. 135
Noutăți
În perioada 21 decembrie 2017 – 14 ianuarie 2018 Organizația de Femei a Platformei Demnitate și Adevăr a desfășurat o amplă campanie caritabilă pentru a aduce bucuria sărbătorilor de iarnă în sufletele copiilor mai puțin fericiți. Aliona Doroș, Președinta OF a Platformei DA, a inițiat acțiunea în ideea de a bucura copiii cu „Un Dar, Un Zâmbet, O Speranță!”
Evenimentele din cadrul campaniei au fost interactive, darurile pentru cei mici de la orfelinate și familii social-vulnerabile fiind colectate atât de oamenii cu inimă mare, cât și de copii, aceștia confecționând și adunând daruri în cadrul colectivității. Astfel, Lidia Guzun, o mamică din satul Măgdăcesti a dat curs apelului şi copiii de la liceul teoreric din localitate, impreună cu parintii lor, au colectat daruri pentru a le oferi celor 14 copii de la Centrul de Reabilitare Socială „Casa Gavroche” din capitală. Un grup de persoane cu compasiune din Chisinau, sect. Râșcani, la fel au participat la campanie, mergând cu daruri la Internatul nr. 3 din Chișinău și la alte instituții, etc.
Campania a luat amploare destul de repede și s-a desfășurat în mai multe localități din Republica Moldova, cuprinzând raioanele Ungheni, Telenești, Ialoveni, Orhei și altele. În ajunul Sfântului Vasile cel Mare din 14 ianuarie, campania a mers cu uratul și la Internatul pentru copii orfani din or. Străşeni, unde oaspeții au fost primiți cu multă receptivitate de niște suflete inocente. Moș Crăciun a fost ajutat să meargă și la copiii din comuna Grătiești, la familia Onica din satul Micleuşeni, Strășeni, la Centrul pentru copilărie, adolescenţă şi familie din mun. Chişinău, la grădinița din satul Stolniceni, Hâncești și în multe alte locații.
Aliona Doroș consideră că această campanie a solidarizat Oamenii și a adus multă bucurie nu doar în inimile copiilor care au primit cadouri și au comunicat cu Moș Crăciun, ci și în sufletele celor care au oferit darurile, căci bucuria sinceră i-a contaminat pe toți:
„Pentru a face bine si pentru a face pe cineva fericit nu este nevoie sa ai bani mulți. Multumesc tuturor oamenilor cu suflet mare cu ajutorul cărora am ajuns să vedem zâmbetele micuților, care ne-au primit cu multă caldură, poezii si colinde. Am reușit să trecem pragul casei unor persoane singure, bolnave, am ajuns în casele unor familii social-vulnerabile, am mers la orfelinate, unde copiii ne-au recitat versuri, ne-au urat de sănătate și au cântat îngerește. Și cred că nu doar gazdele, ci și toți cei implicați deopotrivă s-au simțit minunat!”
Republica Moldova, Chișinău, str. Columna, nr. 135
Trimite-ne o cerere pentru a adera la partidul nostru Platforma DA